Am avut vizite în Madrid în Barcelona, Segovia și Toledo, Avila sau chiar în Tarragona. Aveam pe listă Sevilla, Valencia și altele, dar din păcate, a stricat planurile o pandemie. Madrid nu îmi zice nimic, dar eu nu sunt fanul capitalelor europene. Mai degrabă aș revizita pe cele mai mici, medievale, precum Segovia, Toledo sau Avila. Anglia
Top 3 cele mai recente titluri. In 2019 Capitala Verde Europeana este Oslo, care impresioneaza prin abordarea sa holistica, ingrijindu-se de un spectru larg de domenii, printre care: biodiversitate, transport public, sau sanatatea cetatenilor. Turistii care planifica un city break aici, vor putea sa se bucure de spatiul tot mai mult oferit
Nisa, Praga, Santorini, Dubrovnik sunt doar câteva dintre locurile în care trebuie să ajungi măcar o dată în viaţă. Iată un TOP al celor mai frumoase destinaţii de vacanţă din Europa! 1. Promenade des Anglais, Nisa, Franţa. Franţa are un farmec aparte, iar Nisa poate satisface şi cele mai sofisticate cerinţele ale unui turist.
Cea mai cautata capitala este Londra, metropola Marii Britanii, urmata de Paris si Amsterdam. Cele mai vizitate capitale din lume in 2019. Ce loc ocupă Bucureștiul. Orasele europene domina clasamentul, ocupand primele 7 pozitii in ierarhia atragerii turistilor. Istoria bogata, bogațiile naturale, nivelul de trai, sau normele de igiena
Pagina principală; Firmă Birou de presă Top destinații FlixBus: Berlin și Paris sunt cele mai vizitate orașe în 2019 Top destinații FlixBus: Berlin și Paris sunt cele mai vizitate orașe în 2019
Muzeul Guggenheim este unul dintre minunile arhitecturale moderne din intreaga lume. Numarul maxim de vizitatori in Spania provine din tarile din Europa de Vest din Marea Britanie, Franta si Germania, iar turistii locali contribuie, de asemenea, cu o suma semnificativa la venituri. 3. Statele Unite - 76,9 milioane de sosiri turistice internationale
3sF6.
cele mai vizitate orase din europa 2019