bnp paribas personal finance sa paris sucursala bucureşti, prin marca sa comercială cetelem, anunţă emiterea începând de luna aceasta a primelor carduri cetelem realizate din plastic reciclat (rpvc), prietenoase cu mediul, conform unui comunicat remis redacţiei. în urma acestui proces, banca estimează o reducere a amprentei de carbon cu …
Aplica pentru un credit de nevoi personale rapid Cetelem sau pentru refinantare cu dobanda avantajoasa, fara comisioane, fara garantii pana la 225.000 lei. Cetelem este sucursala Bucuresti a BNP PARIBAS Personal Finance Paris SA. Credit rapid online, card de credit, credit auto, asigurari.
22 martie 2021 Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în luna februarie 2021 o investigație la operatorul BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București și a constatat săvârșirea faptei de "nerespectarea prevederilor art. 12 referitoare la comunicările nesolicitate", prevăzută de art. 13 alin. (1) lit.
BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala Bucureşti, cea mai nouă bancă din ţara noastră, a lansat, prin marca sa comercială Cetelem, creditul cu dobândă preferenţială pentru clienţii băncii care vor să cumpere autoturisme hibrid şi electrice. Banca a anunţat şi că extinde parteneriatul cu importatorul auto Hyundai, finanţând achiziţionarea
BNP Paribas Personal Finance SA Sucursala Bucuresti Cetelem 46D-46E-48 Pipera Str., Building C 6th floor, Sector 2 Bucharest, Romania +40 (0)21 312 02 20 +40 (0)21 312 02 19 www.cetelem.ro Contact by email Map & route BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala Bucuresti - Cetelem Data Protection Officer
ewLDf.
bnp paribas personal finance suc bucuresti